Părintele Arhimandrit Ion Ioasaf Popa
- doctor în teologie patristică -

 
1919-2003


Prea Fericitul Pãrinte TEOCTIST

Evenimente

Icoane

Imagini

Videoclipuri

Pentru păreri şi sugestii contactaţi:
Aurora Milea
Bogdan Aligică

Site realizat şi administrat de:
Gloria Grup

 

 

ZECE ANI DE LA SĂVÂRŞIREA PĂRINTELUI PROFESOR

IOAN G. COMAN

Miercuri, 11 aprilie 1987 se săvârşea întru Domnul, în casa parohială a bisericii Hagiu, la vârsta de 84 de ani, părintele profesor Ioan G. Coman, în urma unei afecţiuni de circulaţie, evidentă încă din 1979. Şi totuşi, în aceşti opt ani, cu o jumătate de ochi din 1972 şi fără să fi acceptat împlantarea stimulatorului inimii, a stăruit la masa de lucru sub lumina unui bec puternic. Îmi spunea că l-a încurajat mult N. Iorga, care de la vârsta de 19 ani a rămas cu un ochi. În cazul părintelui, dragostea de Dumnezeu, de Sfinţii Părinţi şi cultura elină, conjugate cu dăruirea către semeni (preoţi, monahi, studenţi şi credincioşi) de a le descoperi frumuseţile filocaliei patristice, i-au întărit inima spirituală, astfel că oboseala şi vârsta au fost subordonate „dragostei, care toate le poate” şi care nu cade niciodată (I Cor 13, 4-8). În noiembrie 1982 redacta în manuscris vol. din Patrologie 1.
„Copilul creştea şi se întărea cu duhul” (Luca 1, 8).
Aria comunei Scurteşti vatra unde a trăit familia Coman, ca şi Comuna Cochirleanca, unde s-a născut mama părintelui şi alte comune limitrofe din stânga râului Buzău erau presărate cu mocani veniţi din curgerea vremii cu oile la păşune din Carpaţii de curbură şi din Podişul Bârsei. Cei din Scurteşti se şi numeau ”mocani”, iar localitatea este consemnată în documente la începutul secolului al XVI-lea, în legătură cu plantaţiile de vii ale Episcopiei Buzăului. Din a doua jumătate a secolului al III-lea şi mai ales în cea de-a doua a secolului al IV-lea, istoria consemnează aici o puternică răsadniţă creştină, replantată din Asia Mică şi amestecată cu daco-romanii băştinaşi; insăşi viaţa călugărească apare aici în a doua jumătate a secolului al IV-lea 2 .
Deşi părintele Coman era foarte exigent în menţinerea credinţei curate şi nu înclina spre a vorbi public despre vise sau vedenii, totuşi de mai multe ori mi-a relatat cum de s-a îndurat tatăl său să-l dea la Seminar. Bunicul lui, Coman cel bătrân, a visat mărul cel înalt şi cu îmbelşugate ramuri din curtea casei, în care se suiseră toţi cei patru băieţi, Ioan în vârful cel mai înalt. Bătrânul s-a dus la învăţătorul satului, Florea Stănescu, şi i-a spus visul. Acela i-a tălmăcit că trebuie să dea băieţii la şcoli mai înalte şi că toţi vor ajunge mari, dar Ioan va ajunge cel mai învăţat. Şi i-a dat pe rând la Seminar.
Ioan a urmat seminarul de 7 ani în timpul greu al războiului. În 1992 s-a înscris la Facultatea de Teologie din Bucureşti, fiind bursier în toţi cei patru ani. Profesori mai proeminenţi de la Teologie i-au fost: Ioan Popescu-Mălăieşti, Ion Mihălcescu, C. Nazarie şi C. Chiricescu. În 1923 se înscrie şi la Facultatea de Litere şi Filosofie – secţia filologie clasică, unde are profesori de specialitate pe D. Evolceanu şi Iuliu Valaori, şi în materiile adiacente secţiei pe V. Pârvan, N. Iorga, G.G. Antonescu, C. Rădulescu-Motru şi P.P. Negulescu. Concomitent cu frecventarea celor două facultăţi, susţine şi diferenţele la liceu şi clasa a VIII-a în întregime, trecând bacalaureatul la Liceul Gheorghe Şincai. În 1926 susţine licenţa în teologie, obţinând media 10 (magna cum laude), cu subiectul „Neofit, Mitropolitul Artei şi opera sa”, traducere din greaca modernă, cu introducere şi comentarii. În 1927 îşi ia licenţa în litere şi filosofie cu „Magna cum laude” , tratând subiectul „Fericitul Augustin ca polemist în opera De Civilitate Dei ”.
Ca să-şi poată acoperi cheltuielile pentru cărţi, caiete şi altele necesare în afară de masă şi cazare, în aceşti ani de studii universitare a lucrat ca funcţionar la Administraţia Financiară a capitalei şi la Curtea de Casaţie, apoi pedagog la Seminarul Central.
În 1927, după obţinerea celei de a doua licenţe, Patriarhul Miron Cristea i-a oferit o bursă în Strasbourg pentru doctorat. Dar după două luni s-a abătut asupra lui un mare necaz: pe aceeaşi bursă (poate fără ştirea Patriarhului) a fost trimis un altul, iar părintele Ioan Coman a rămas fără nici un sprijin material. Dumnezeu însă nu l-a lăsat, căci o familie franceză l-a ajutat până ce, prin concurs sever, a obţinut o bursă de la statul francez, terminându-şi studiile în 1932.
În cei 5 ani de la Strasbourg a mers pentru anumite perioade de timp să studieze şi la Montpellier şi la Paris. Strasbourg-ul revenise de câţiva ani Franţei. De aceea structurile organizatorice şi tradiţiile învăţământului german erau încă puternice. Alături de profesori francezi, veneau să predea profesori germani, îndeseobi pentru protestantă. Şi cum doctorandul Coman studia şi la această facultate, îşi însuşi foarte bine şi limba germană, cu fondul ei teologic şi traducerile patristice. Limba franceză era deja cea oficială, în care se preda curent la Facultatea de Teologie Catolică şi la celelalte facultăţi. Prin studierea individuală şi prin sporadice vizite în Anglia şi Italia, şi-a însuşit foarte bine şi aceste limbi, ca să nu mai spun de greacă şi latină. Tot acest ultim curent filosofic-elenistic „îşi pune amprenta asupra multor aspecte ale doctrinei creştine” 3 . Şi mai puternic îi consolida părintelui Coman aprofundarea Sfinţilor Părinţi cu operele şi frumuseţile lor literare, pe care, în teologia românească, le-a pătruns în toată adâncimea şi le-a cuprins în vasta lor întindere. Marele nostru dascăl a pătruns calea studiilor pe care au mers figurile celebre ale Patristicii Ortodoxe. Precizăm că avut acces deplin şi la greaca modernă, fără să fi studiat special în Grecia.
În 1929 obţine certificatul de studii superioare pentru Istoria Religiilor din cadrul Facultăţii de Litere de la Universitate.
La Strasbourg îşi susţine doctoratul în teologie protestantă cu subiectul „L ' idée de la Némésis chez Eschyle”, publicat la Paris în 1931. Tânărul doctor a expediat un exemplar din acesată lucrare lui N. Iorga, pe atunci Preşedinte al Consiliului de Miniştri şi Ministru al Instrucţiunii Publice. Aceasta l-a studiat, i-a făcut o scurtă prezentare în presa românească, a întocmit o elogioasă dar obiectivă scrisoare doctorului Coman, cu invitaţia expresă de a trece pe la dânsul cum soseşte în ţară.
În aceşti ani de studii în străinătate şi-a adunat material pe fişe, pe caiete, studii, lucrări pentru teza de doctorat în Litere şi Filosofie şi în Teologie. Pe amândouă le-a finalizat în liniştea de atunci a Mânăstirii Ciolanu.
Doctoratul în Filosofie şi litere l-a susţinut la Bucureşti, în primul trimestru al anului 1935 şi i-a acordat titlul de doctor cu calificativul magna cum laude , cu Tema „Titanul Prometeu... încercare asupra concepţiei elinilor despre originile civilizaţiei în lumina istoriei lui Prometheu”, lucrare publicată la Cartea Românească, Bucureşti, 1935.
Doctoratul în teologie l-a susţinut la Facultatea de la Bucureşti, sub decanatul pr. Prof. dr. I Popescu-Mălăieşti şi i-a acordat titlul de doctor cu calificativul ”magna cum laude” , subiectul tratat fiind „Sf. Grigore de Nazianz despre Împăratul Iulian”, publicat la Editura Institutului Român de Bizantimologie, Bucureşti, 1938.
„Ieşi-va omul în dimineaţa zilei la lucrul său şi va lucra până în seara zilei” (Luca 24, 29; Ps. 103; 24)
În vara lui 1932 vine definitiv în ţară şi se prezintă la N. Iorga, încă Prim Ministru. Acesta îl înşiinţează că a înfiinţat Institutul Român de Bizantinologie şi că l-a numit secretarul acestei instituţii. Dr. Coman motivează că trebuie să satisfacă mai întâi serviciul militar. Primul Ministru vrea să dea telefon la forurile competente ca să-l scutească de armată. Coman îl opreşte, spunându-i, pe de o parte, că nu va putea vorbi convingător elevilor sau studenţilor despre războaiele lui Cezar cu galii, iar pe de altă parte că pe cel care nu face armata lumea din sat îl socoteşte un om de nimic. Şi s-a dus să facă armata, dar cu poruncă din partea lui Iorga ca, după eliberare, să se prezinte la dânsul. Işi termină stagiul militar, iar la întoarcerea acasă, N. Iorga nu mai era la guvernare. S-a dus la Vălenii de Prahova, unde locuia. Jos la parter – discuţii cu secretara care nu-i da voie să urce la profesor. Acesta aude şi-l strigă pe nume şi-l invită. Dintr-o tăinuită firidă scoate un pachet cu bani, spunându-i: ”Este salariul de secretar pe timpul cât a fost în armată”. Şi a rămas secretarul acestui institut până la 1 noiembrie 1940.
Din 1934 a fost prefect de studii la Internatul Teologic Radu-Vodă, cu activitate în „domeniul didactic, de educaţie şi administrativ”, cum se constată din certificatul eliberat în vederea hirotoniei în preot 4 .
În baza absolvirii Seminarului Pedagogic Universitar, ca licenţiat în filologie clasică – specialitatea latină – şi obţinerea doctoratului în Filosofie şi Litere, a fost numit asistent universitar pentru limba şi literatura latină, post în care a funcţionat până la 1 ianuarie 1942. Aici a avut ca studenţi pe: viitoarea profesoară universitară, doamna Piatovschi, profesorii universitari de astăzi Coja, Gh. Bulgăr şi alţii. Ultimul a vorbit la aniversarea vârstei de 80 de ani a părintelui. Reţin că acesta a afirmat printre altele că prin excepţionala operă a sărbătoritului, „Scriitorii bisericeşti din epoca străromână” 5 , hotarul de început al scrisului românesc nu mai este „Scrisoarea boierului Neacşu din Câmpulung” (1521), ci el a fost identificat cu mai bine de un mileniu în urmă, prin Scrierile Părinţilor Bisericeşti din Sciţia Mică (sec. V- VI), care s-au exprimat într-o limbă accesibilă păturilor largi, limba străromânilor.
Slujirea activă teologiei din treapta preoţiei
Îmi spunea că dr. Miron Cristea, Patriarhul României, l-a apreciat în mod deosebit. Într-o lungă şi apropiată convorbire duhovnicească, prin 1936-1937, i-a propus intrarea în monahism sau preoţirea ca celib şi aşa să urce treptele învăţământului universitar teologic, ca să fie gata în orice moment să avanseze în ierarhia superioară, acel patriarh văzând în tânărul Coman o valoare mult mai mare în ierarhie. Cu delicateţea lui, părintele Coman l-a convins că vrea să servească de la catedră pe Dumnezeu şi teologia neamului şi pe semeni. Iar ca să fie sigur că la catedră îşi va desfăşura cu precădere întreaga activitate, se va casători şi preoţii spre a nu mai putea fi clintit. Şi aşa s-a şi întâmplat.
Tânărul doctor era şi un foarte bun român, cu sânge prelungit din sublimul creştinism patristic de la Carpaţii de Curbură şi din Sciţia Mică. De aceea făcea parte din gruparea revistei „Gândirea” , fondată de Cezar Petrescu şi Nichifor Crainic. Frecventând des biblioteca acestei facultăţi, a venit în contact şi mai strâns cu decanul acesteia, pr. Prof. dr. P. Vintilescu, pe care îl cunoştea indirect şi-l preţuia încă de pe băncile facultăţii.
L-am cunoscut foarte bine pe părinte şi din punctul de vedere al fireştii înclinări spre partea opusă. Şi l-au cunoscut şi mai bine bătrânii şi autodidacţii călugări duhovniceşti de la Mânăstirea Ciolanu, unii întrebându-l de ce nu se însoară. Erau şi ei uimiţi că în cele de şedere la Ciolanu nu-l vedeau ieşind decât la bătrânul unde lua masa, la discuţii cu câţiva dintre aceştia imediat după vecernie şi duminica şi în sărbători la Liturghie, când ne şi predica. Răspundea la unele întrebări duhovniceşti cu o simplitate, siguranţă şi formulare care se înscria întocmai în concepţia marilor Sfinţi Părinţi. Domnul Coman de atunci era un om normal, cu multă energie, dar pe care o pusese în slujba apofundării calocagathiei elene, cu toate frumuseţile idealului ei moral şi spiritual, şi în aprofundarea Sfinţilor Părinţi şi scoaterea din fântânile lor a izvoarelor credinţei şi trăirii creştine. Când eram cu dânsul şi cu soţia sa, fie la masă pe pajiştile Ciolanului, îmi spunea că aştepta să întâlnească o tânără cu frumuseţea şi fineţea grecilor antici, cu viaţa spirituală ca Gorgonian şi Macrina 6 . Şi Dumnezeu, care dă omului după inima lui şi tot sfatul i-l împlineşte”, i-a împlinit dorinţa. Profesorul Coman nu căuta avere sau altceva din cele trecătoare, ci nepieritoarele calităţi spirituale, fireşte şi cu însuşiri ale Martei. Dar Dumnezeu, ca şi lui Solomon care a cerut numai înţelepciune, i-a dat o soţie şi cu calităţi sufleteşti, intelectuală, dar şi cu deprinderi a împlini cele ale gospodăriei nefiind mai prejos nici în frumuseţe. Din motive independente de voinţa lor, nu au avut copii, dar studenţii în general, şi dintre ei, cei mai apropiaţi în special le-au fost fii iubiţi.
Cu sprijinul şi al naşului său, Nichifor Crainic, Ministru al propagandei pe atunci, s-a înfiinţat Conferinţa de Patrologie , la care a fost numit profesor pr. Ioan G. Coman, începând cu 1 ianuarie 1942 7 . La 3 aprilie 1944, prin Decret pr. prof Ioan G. Coman „a fost ridicat la rangul de profesor titular la Catedra de Patrologie 8 . ” Şi a onorat această esenţială disciplină teologică pe acelaşi post timp de 30 de ani activi, iar după aceea profesor onorar pentru doctoranzi şi alte misiuni externe. Dacă includem şi perioada didactică de prefect de studii (1936), avem în faţă o activitate de exact 50 de ani în slujba Teologiei, Bisericii şi a Neamului.
Studentul Coman de la Strasbourg, când a venit în puţinele vacanţe, dar mai ales la sfâsitul celor cinci ani de studii, si-au adus în ţară cărţi, studii, reviste agonisite cu trudă, subliniate, adnotate, merinde pentru activitatea ce-i stătea înainte. În noiembrie 1942, ca militar am dormit la dânşii o noapte într-un apartament cu chirie. În camera de trecere – rafturi pe lateral şi pe mijloc pline cu cărţi. Era toată zestrea sfinţiei sale şi proiectată spre a-l ajuta să dea roadă însutită. A venit bombardamentul din 1944. Se refugiase cu soţia în judeţul Argeş, ducând cu ei geamantane cu cărţi şi cele necesare. Dar în lipsa lor casa a fost bombardată şi totul a ars. Îmi spunea preoteasa că atunci l-a văzut pe Ion în hohote de plâns şi şiroaie de lacrimi pentru ireparabila pierdere. Toate însemnările lui, toate mijloacele de creaţie literară şi teologică, toate se duseseră pentru totdeauna. Ani de zile a locuit la părintele Vintilescu la etaj, cu o saltea întinsă noaptea pe parchet pentru dormit. Pe parcursul a mulţi ani a reuşit să-şi mobileze camera şi să-şi cumpere unele cărţi strict necesare, de obicei lucrând cu cărţile de la bibliotecă. Ce alte lucrări ar fi putut elabora, dacă ar fi avut aceste cărţi care-i făuriseră idealul rodirii sale?!
Şi totuşi până la această catastrofală încercare a lăsat posterităţii „Miracolul clasic”, „miracol însemnând un salt excepţional prin care rasa elenă a cucerit principiile şi legile eterne ale omului, ale raţiunii, ale frumosului estetic, ale frumosului moral şi, în mare parte, ale naturii”. Şi autorul aplică acest calificativ şi clasicismul latin, care „în linii generale formează corp organic cu clasicismul elen” 9 . De asemenea în afară de lucrările de doctorat, a elaborat şi publicat diversificat în domeniul culturii clasice elene, al istoriei religiilor cu referire mai ales la daci, în latura teologiei patristice, a pastoraţiei, etc. Sunt acele lucrări de până în 1945, menţionate între cele 180 de titluri, întocmit şi publicat de urmaşul la catedră în revista Studii Teologice 10 . Problemele de cultură şi spiritualitate antică menţionate în acest studiu au fost publicate în revista Gândirea 11 şi continuate după pensionare în revistele bisericeşti 12 . Despre geto-daci şi consolidarea creştinismului şi monahismului la Carpaţii de Curbură a scris în lucrarea publicată de Eparhia Buzăului 13 . Tot astfel despre legăturile culturii antice greceşti cu barbarii după Sfinţii Părinţi 14 .
Problemele literare ale operelor patristice ca şi sintezele parţiale ale doctrinei Sfinţilor Părinţi au fost continuate prin articole şi studii din revistele bisericeşti 15 , dar în deplina lor amploare sunt expuse în cele trei volume ale Patrologiei 16 , unde fiecărui părinte sau scriitor i se analizează operele, formulându-se cu abilitatea maximă stilul şi forma fiecărui autor şi sistematizându-se doctrina pe probleme.
S-a republicat „ Problema de filosofie patristică” ca să li se răspundă celor de bună credinţă că „filosofia patristică nu duşmăneşte filosofia profană, ci dimpotrivă, utilizează rezultatele decisive şi permanente ale cugetării profane, patronată şi promovată de Logosul”, unind Parnasul cu Tavonul 17 . Tot pentru aceste pricini s-a retipărit „Geniul Sfântului Grigorie de Nazianz 18 . Cea mai deplină personalitate a Sfântului Vasile cel Mare a zugrăvit-o în volumul omagial, închinat săvârşirii acestuia 19 . Scoţând în evidenţă Filocalia scrisă de acest Sfânt şi de Sfântul Grigorie Teologul din operele lui Origen şi arătând unitatea vieţii creştine prin supunerea aceloraşi porunci ale Noului Testament, în număr mare de 1542, regretatul nostru dascăl este primul care demonstrează unitatea vieţii creştine: laică, clericală şi monahală.
În testamentul său din 1978, părintele precizează că mai are „material pentru şase volume: unul în domeniul culturii greco-latine şi umaniste în general, întitulat Promethee chéz Eschyle et Platon 20 şi cinci în domeniul culturii greco-latine teologiei patrisitice: Teodiceea Sfinţilor, Antropologia patristică, Hristologia patristică, Ecumenismul patristic şi actualitatea lui şi Sinteze de Istorie şi critică literară patristică 21 . Nu sunt mentionate însă alte lucrări predate nouă la cursurile de magisteriu (doctorat) 22 . Părintele mi-a spus şi mi-a arătat odată, căutând nu ştiu ce prin documente, că a tradus aproape în întregime opera poetică a Sf. Grigorie de Nazianz (18.000 de versuri).
Din discursurile la popasurile de 70 şi 80 de ani, ca şi din propria mărturisire înscrisă în testamentul din 1978, întreitul doctor sau „Trismeghistos”, cum îl aureolam noi la magisteriu, „n-a cunoscut alt secret în viaţă decât munca şi râvna pentru bine, frumos şi adevăr, dreptate şi nădejdea schimbării lumii într-o vale a bucuriei şi nu a lacrimilor”. A făcut din profesorat „un cult închinat învăţăturii şi o misiune sau apostolat, dar a încercat să facă din el şi o artă”. „Acest har al cunoaşterii, aceşti fulgi de aur şi de azur detaşaţi din trupul Adevărului, trebuie prezentaţi (studenţilor însetaţi) cu măiestria şi cu graţia minţilor tinere, care trebuie să înveţe că drumul adevărului e singurul drum frumos...”. „De aceea ilustrul dascăl a îmbrăcat mereu în haine de mireazmă a dragostei cunoştinţele predate, spre a le face să germineze şi să înflorească în ogorul fertil al minţilor şi inimilor studenţilor, latinişti şi teologi.”
Acest mare profesor, în formularea şi predarea cunoştinţilor a folosit metoda , după modelul francezilor şi germanilor, ca la Strasbourg, dar modelată după autorii patristici, în timpul cărora s-a integrat, „s-a identificat cu ei, pe cât posibil, adică i-a iubit”. În concepţia părintelui „optica spiritualităţii patristice operează printr-o cunoaştere alcătuită din raţiune şi dragoste”. La catedră „venea totdeauna cu prelegeri riguros pregătite, amplu documentate, cu o bibliobrafie bogată, aproape exhaustivă, şi la zi, cu asociaţii culturale diverse, la fel îi instruia şi îi forma şi pe studenţii teologi, pe viitorii preoţi, să fie temeinic şi multilateral pregătiţi, informaţi şi orientaţi teologic, cultural, ştiiţific, social.
Preoţii părintelui Coman, după propria lui afirmaţie, „au fost al doilea plămân al profesoratului şi al vieţii. Gândirea patristică e în bună măsură un elaborat raţional, în sensul antic al cuvântului, dar ea este mai ales sacerdotală. Marii Părinţi ai Bisericii au fost în general episcopi, preoţi şi diaconi care au cugetat şi simţit în cadrul misiunii şi jertfei Marelui Preot Iisus Hristos, adică au trăit şi construit opera în vederea mântuirii credincioşilor şi a lor personal.” Aceeaşi concepţie o aveau şi autorii patristici neclerici. Dar „o literatură neteologică..., cu dorinţa continuă de a uni pe om cu Hristos, nu preot, ci - de unul adevărat, pentru că orice prelegere de patrologie e o Sfântă Liturghie care se aduce Logosului şi Mielului care ridică păcatul lumii. Preoţia profesorului de patrologie e o vatră aprinsă în care cunoştinţele celui care predă se purifică şi se întăresc şi în care sufletele tinere ale ascultătorilor găsesc căldura părintească a dascălului.
Referindu-se la ascultătorii lui din biserici, credincioşi de toate categoriile, regretatul preot spunea că „credincioşii de rând ţin Biserica şi cu credinţa şi cu partea materială”, căci acest slujitor şi al altarului nu a uitat nici o clipă obârşia lui de ţăran, şi în mijlocul studenţilor teologici, majoritatea absolută de la ţară, îşi deşfăşura activitatea didactică şi îi pregătea pentru lucrarea lor misionară printre ţărani. Însuşi creştinii din biserici erau la obârşie tot de la ţară şi la nivelul lor cobora frumuseţile predicii. Spre sfârşitul vieţii, mărturisea în scris: „Sfinţii Părinţi sunt oliră a harului şi a lacrimilor după mântuire. Paginile lor mi-au creat o viziune nouă...Plec de aici cu durerea că ştiu atât de puţin...Plec de aici ca să mă întâlnesc aievea cu înţelepţii clasici şi cu Sfinţii Părinţi. Slavă lui Dumnezeu pentru toate.” 23 Să se întâlnească cu acei filozofi care au atins cerul cu aripa minţii lor şi au descoperit pe Dumnezeu cel Unul, cu acei trăitori după legea morală din zori, fie înţelepţi, fie simpli; cu toţi cei care înşişi Sfinţii Părinţi îi declară creştini înainte de Hristos şi care sunt pictaţi pe exterior la unele biserici.
Calităţile de conducător spiritual şi în organizarea procesului didactic, s-au vădit pe când era pedagog la Seminar, s-au îmbogăţit prin atribuţiile de prefect de studii la Internatul Radu Vodă, s-au perfectat în misiunea lui de profesor, care trebuie să fie el însuşi exemplu de disciplină, de corectitudine, de dreptate, de conştiinciozitate etc. La Institutul Teologic, spre a-şi apropia studenţii ca pe nişte fii, rămânea de multe ori după-amiezele, stătea de vorbă personal într-o încăpere cu fiecare student sau studentă cărora prin această duhovnicească şi părintească metodă, le comunica ceva din fiinţa lui modelată şi funcţionând după Sfinţii Părinţi. Rectoratul (1954-1962) i-a diversificat şi amplificat pastoraţia şi grija pentru studenţi. Nu numai din mărturiile Sfinţiei Sale, ci şi din constatările personale şi a tuturor ce erau sub păstorirea sa, părintele a folosit rectoratul „pentru a sădi în fiecare suflet de student bucuria unei vieţi curate de tânăr luminat şi iubitor de Biserică şi Neam, cu entuziasm pentru valorile perene ale Evangheliei şi Sfintei Biserici, cu dragoste pentru muncă, cinste, adevăr...” Disciplina celor conduşi i-a fost comandament de fiecare zi. „O Biserică fără disciplină, scria dânsul, se sfărâmă şi se risipeşte.” Şi în calitate de rector a practicat acele convorbiri duhovniceşti cu studenţii, rămânând de multe ori în Institut pănâ după rugăciunea de seară, iar soţia niciodată nu s-a mâhnit pentru această maximă dăruire studenţilor şi spiritualei funcţii. Ca personalitate de profundă şi amplă cercetare ştiinţifică, preotul profesor dr. Ioan G. Coman a fost „membru activ în diverse instituţii şi organizaţii ştiiţifice internaţionale 24 , aducând contribuţii substanţiale.”
„Deşi a iubit şi a trăit ca puţini alţii crezul său ortodox, deşi era ataşat cu trup şi suflet neamului său, părintele profesor Ioan G. Coman n-a fost niciodată un exclusivist, ci a promovat consecvent buna înţelegere între Biserici şi religii, între neamuri şi ţări. Cei care l-au cunoscut ştiu că a fost unul din marii susţinători ai mişcării ecumenice, unul dintre făcătorii de pace despre care vorbeşte Evanghelia” 25 . Un adânc pătrunzător în religiile lumii, în ale bazinului mediteranean, în Sfinţii Părinţi, în istoria autentică a Bisericii creştine din primul mileniu, în a celor două ramuri ale Acesteia, frânte de furtuni (începutul sec. XI şi VI), dar cu vene încă în trunchiul-mamă, o astfel de personalitate era şi natural şi necesar să fie printre cei mai de seamă membri activi ai acestei organizaţii obşteşti creştine. 26
De aceea, de prin 1950 a lucrat şi în treburile „din afară” sub ipostaze. A fost membru al diferenţilor delegaţii care au participat la lucrări pe grupe, comisii sau conferinţe internaţionale şi intercreştine 27 , dar şi invitat la Congrese şi simpozioane internaţionale sau la diferite universităţi 28 , reprezentând cu fidelitate punctul de vedere al Bisericii Ortodoxe Române, iar în congresele de specialitate aducând un punct nou sau puţin cunoscut.” Consiliul Bisericilor Europene, printr-o scrisoare specială 29 , regretă mult încetarea colaborării profesorului Ioan G. Coman (datorită pensionării), căci acesta „s-a numărat printre susţinătorii cei mai fideli şi printre lucrătorii cei mai zeloşi în comitete, acesta era respectat de toţi pentru numeroasele sfaturi practice şi pentru clarviziune spirituală faţă de sensul real pentru ceea ce încercăm să realizăm, clarviziune de cea mai înaltă valoare pentru toţi.” Dar când distinsul profesor era aproape să asfinţească, mărturisea în testamentul său: „Am lucrat în domeniul ecumenismului, dar mentalitaea oamenilor se schimbă greu. 30 Spre acest apus, în convorbiri la masa de lucru îmi destăinuia că aderarea Bisericilor Ortdoxe la acest Ecumenism s-a făcut ca să mai putem fi apăraţi de măsurile antireligioase ale comunismului; ca să fie un for mondial creştin, care să ridice glasul şi să frâneze sau să zădărnicească unele antrocităţi ca cele din timpul lui Stalin. Dar, zicea dânsul, acest ecumenism nu este cel din vremea Sfinţilor Părinţi care unea Bisericile creştine Ortodoxe şi pe cele schismatice sau mai puţin eretice, dar acestea din urmă erau doar ca invitate fără drept de decizie. Or, in Consiliul Ecumenic se urmăreşte, ce-i drept, unirea, dar cum vrea majoritatea care sunt protestanţi sau neoprotestanţi. Cum aceeaşi realitate a arătat-o şi Mitropolitul Antonie în Telegraful Român de după decembrie 1989, condamnând acea majoritate care aprobă şi fărădelegile secularismului, ca homosexualitatea de exemplu, şi implicit pătează şi prestigiul Bisericilor Ortodoxe, deşi aceste sunt împotrivă.
Găsesc de cuvinţă ca această modestă, dar din suflet prezentare omagială să o închei cu spicuiri mai abundente din necrologul rostit la catafalcul săvârşitului, de Prea Fericitul Teoctist , Patriarhul României, cel mai vechi student al părintelui din 1942, când şi-a început profesoratul la Facultatea de Teologie. Să împletesc acestea şi cu părţi din necrologul Mitropolitului Nicolae Corneanu şi a ce s-a scris în presă.
Cu emoţie până la evlavie, dar cu un inspirat şi entuziast glas, cu admiraţie atotcuprinzătoare şi cinstire faţă de personalitatea sfinţită a bărbatului de ştiinţă, de cultură, de teologie şi de profunzime şi întindere patristică, Prea Fericirea Sa a făcut sintetic, dar relevant aprecieri elogioase asupra celui din faţa altarului : „Amintirile ne îndeamnă să-l înconjurăm cu întreaga noastră dragoste şi recunoştinţă, ca pe un dascăl de teologie de cea mai autentică vocaţie, vrednic de cea mai înaltă cinstire, care în îndelugata sa activitate a format, cu trudă şi dăruire de sine, generaţii după generaţii ai altarelor pentru Biserica noastră strămoşească. A fost „un titan al cărţii şi al scrisului, al cercetării ştiinţifice şi al gândirii patristice, al ecumenismului şi al învăţământului teologic, al muncii şi al ordinii...” A fost „cunoscător profund al filosofiei clasice, a fost unul dintre statornicii cercetători care s-a îndreptat cu râvnă spre izvoarele curate ale Ortodoxiei, scoţând de aici mărgăritare de preţ pentru lucrarea pastorală şi misionară a preoţimii noastre în actualitate...Viaţa şi strădaniile sale reprezintă un imn închinat preoţiei, teologiei şi culturii româneşti...” „A făcut din altar catedră şi din catedră altar...” Şi-a agonisit astfel „o mare stimă şi admiraţie în inimile tuturor celor care l-au cunoscut ca profesor şi pedagog, orator şi povăţuitor sufletesc, preot slujitor şi om de cultură...” „Aducând mereu în actualitate învăţăturile biblice şi patristice, prezentate de fiecare dată într-o împresionantă ţinută academică şi într-un impecabil veşmânt teologic, el s-a impus celor mai reprezentative foruri bisericeşti din ţară şi de peste hotare, ca un autentic doctrinar ortodox...A desţelenit şi a făcut să rodească terenuri noi în câmpul teologiei patristice, cu filioane de gândire şi de vieţuire creştină, adâncite în începuturile fiinţării noastre ca Biserică şi popor pe plaiurile străbune dintre Dunăre şi mare, de asemenea, pe toate întinderile pământului românesc..., cu referire la Părinţii sciţi din Dobrogea, la mulţimea mărturiilor arheologice creştine, la martirii din aceste părţi , aducând contribuţii originale la dezvoltarea istoriei scrisului şi teologiei ortodoxe, înfloritoare în ţinuturile locuite de strămoşii noştri daco-romani.” Aceeaşi remarcă făcută şi de Mitropolitul Nicolae Corneanu tot aici la prohodire 31 , apoi în postfaţa unei lucrări a decedatului, publicat postmortem 22 .
Părintele Patriarh spunea că de fiecare dată a rămas impresionat de „statura sufletului său şi trăirii preoţiei”, aşa cum l-a cunoscut în colaborare pe când era Episcop-vicar la Sfânta Patriarhie şi rector la Institutul Teologic, slujind împreună şi împărtăşindu-ne la altarul bisericilor Sf. Spiridon şi Sf. Ecaterina.
Ca o cunună împletită din măreţe cugetări duhovniceşti, Întâistătătorul Bisericii, în încheiere a spus: „Întotdeauna am preţuit şi admirat la el comportarea sa exigentă şi pilduitoare, temeinica sa pregătire teologică, vasta cultură şi ştiinţă, erudiţia sa de profesor şi scriitor consecvent, dar şi intensa lui trăire duhovnicească şi preoţească...”
La acest popas, se cuvine ca toţi cei care l-au cunoscut direct sau prin scrierile sale, care i-am ucenicit la vreme sau îi ucenicim acum savurându-i lucrările, să împlinim toţi cu dragoste şi stăruinţă porunca marelui Apostol: „Aduceţi-vă aminte de îndrumătorii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au sfârşit viaţa şi urmaţi-le credinţa”(13, 7).
Arhim. Dr. Ioasaf Popa

 

NOTE
1 Finalizase Părinţii răsăriteni, inclusiv sirienii, armenii şi copţii. Abia trecusă la cei apuseni şi declinul literaturii patristice, arătându-mi tot materialul (articole, extrase, fişe). După deces, soţia sa l-a încredinţat urmaşului la catedră. Acesta m-a şi solicitat să-i dau ajutor, dar i-am spus să-mi aducă binecuvântarea măcar verbală de la Prea Fericitul, în rest n-am nici o pretenţie.
2 Încă din 257, goţii dislocaseră din Capadocia cca 100.000 de persoane, cei mai mulţi creştini cu preoţi în frunte şi i-a aşezat în părţile intra-montane şi deluroase ale Buzăului. Aici aduce viaţa monahală din Capadocia un „Fericit Eutihie”, călugăr de-al Sfântului Vasile cel Mare, iar acest arhiepiscop cere şi duce în Capadocia moaştele Sfântului Sava Gotul, înecat în apele Buzăului ca martir, după unul din părinţii proveniţi din acei dizlocaţi. Mai aduce monahismul Audius, iar Sfântul Vasile trimite aici misionari. La acea dată, în aceste părţi era şi o episcopie, cea mai veche din stânga Dunării.
3 Ovidiu Drâmba, Istoria Culturii şi civilizaţiei, vol. I, Bucureşti, 1985, p. 669.
4 Certificat 192 / 18 decembrie 1939, semnează director pr. prof. H. Rovenţa.
5 Edit. Institut. Biblic Bor, Bucureşti, 1979, 376 p.
6 Pr. Ioan G Coman, Două femei de elită din epoca de aur a Patristicei, Gorgonia şi Macrina, Bucureşti, Tipografia Cărţilor Bisericeşti, 1941, 40 p.
7 Comunică Ministerul Educaţiei Naţionale cu adresa 16786.
8 Decretele 209 şi 1355, ambele semnate de Conducătorul Statului, Mareşalul Antonescu, şi contra semnate de prof. I. Petrovici, Ministrul Culturii Naţionale şi al Cultelor.
9 Operă publicată în 1940, cuprinzând creaţii elene (miracolul grec, umanismul clasic, Prometeu la Eschil, sensul morţii lui Socrate, divinul Platon) şi creaţii latine (Cicero, Horaţiu), interpreţi postelini (Sf. Vasile şi Ana Comneana), sfârşind cu critica de texte şi ştiinţa filologică clasică.
10 Studii Teologice (ST), nr. 1-2, 1973, p. 106-114.
11 Gândirea, 1941-1942; în patru numere sunt 6 articole a câte 65 pagini despre Deceniu, Atenagora Atenianul (despre Învierea Morţilor), Eroismul elitelor patristice şi Frumuseţea gândirii patristice.
12 Biserica Ortodoxă Română (BOR) nr. 7-8/1980, Mitropolia Olteniei (MO) nr. 11-12/1980 şi Mitropolia Banatului (MB) nr. 4-6/1980, unde prezintă pe Deceneu ca geniul spiritual al geto-dacilor.
13 Elemente de continuitate geto-daco-romană şi creştină în regiunea râului Buzău după mărturii patristice şi arheologice, în „Spiritualitate şi istorie la întorsura Carpaţilor”, vol. I, Buzău, 1983, p. 231-258.
14 Studii Teologice nr. 1-2/1972 şi 3-4/1974.
15 Bor 7-8/1978, 7-8/1981; Ortodoxia 4/1975, 3/181; MO 1-2 şi 8/1973, 5-6 şi 9-10/1974, 4-6/1979; MB 7-8/1973; 10-11/1974, 4-6 şi 10-12/1975, 9-10/ 1983; ST 1-2, 3-4 şi 7-8/1973, 9-10/1974, 3-4, 5-6, 7-8/1975, 7-8/1976, 3-4/1985.
16 Patrologia, Edit. Instit. Biblic BOR, vol. 1/1984, vol. 2/1985, vol 3/1988.
17 Edit. Instit. Biblic Bor, Bucureşti, 1955, 255p.
18 ST 4-6/1994, tipărită iniţial în 1937.
19 Sfântul Vasile cel Mare, închinare la 1600 ani de la săvârşirea Sa, Edit. Instit. Biblic BOR, Bucureşti, 1980, p. 24-50.
20 Socotesc că acest studiu a fost unit cu altele în volumul pregătit pentru publicare în Franţa, despre care am amintit.
21 Primele trei subiecte ni le-a predat la magisteriu (doctorat) şi le am dactilografiate dar fără note. Al treilea este cel publicat postmortem: „Şi Cuvântul Trup S-a Făcut”, ceva mai restrâns dar perfectat.
22 Posed dactilografiate aceste cursuri şi ele sunt Cosmologia cu Angheologia, Antropologia şi Eclisiologia. De asemenea, am dictilografiat „Problema păcii la Sfinţii Părinţi” în plus 5 pagini cu 140 de note. În acele 180 de lucrări menţionate în ST 1972, este şi despre Pace doar 9 pagini.
23 Testamentul din 1978, în Postfaţă la „Şi Cuvântul trup...”, p. 429-430
24 Societatea de Studii Clasice, Asociaţia de Studii Bizantine din Bucureşti, Asociaţia Internaţională de Studii Patristice, Consiliul Academic al Institutului Ecumenic pentru Cercetări Teologice de la Ierusalim, Comisia de Publicaţii a Academiei de Ştiinţe din Berlin (RDG) pentru Studii Patristice: „Texte und Untersuchung...” şi „Griechische Christliche Schriftsteller...”, Bibliographia Patristica.”
25 Mitropolitul Nicolae Corneanu, Postfaţă la „ Şi Cuvântul...” p. 428
26 Cu doi ani în urmă, discutând cu pr.prof. dr. Ion Bria de la Geneva asupra personalităţii părintelui Coman în vederea unei comunicări scrise pentru Bisericile Apusene, mi-a că acest mare profesor Coman este unul din primii susţinători – într-o conferinţă la Moscova – ai aderării Bisericilor Ortodoxe din zona URSS la Mişcarea Ecumenică.
27 Conferinţa Bisericilor Europene, Conferinţa Creştină pentru Pace, Comisia interortodoxă pentru tratative cu vechii catolici, Congresele Internaţionale: „...de Studii Patristice”, „...de Studii Clasice”, „..de Studii Bizantine”, Simpozion „Despre Sfântul Ioan Gură de Aur”.
28 Bonn, Strasbourg, Paris, Ultrecht, Tesalonic, Atena etc.
29 Nr. 13110 din Geneva, iulie 1971
30 Testamentul din 1978, Postfaţă la „Şi Cuvântul...”, p. 429.
31 ST 3-4, 1987 „Ii memoriam”, p. 125-126, cuvântarea în întregime a Mitropolitului Corneanu care arată valoarea „cercetărilor asupra scriitorilor bisericeşti străvechi pe care i-a numit străromâni”, punând bazele solide unei şcoli noi teologice-culturale a spiritualităţii şi culturii româneşti...” pe care defunctul „a dorit să fie continuate”.
32 „Şi Cuvântul...”, scriind la p. 427: „Este unul din teologii de excepţie ai vremii noastre, el distingându-se prin modul în care a reintegrat gândirea patristică în cercetarea teologică, de asemenea, în teologia şi cultura românească, fiind acela care a creat o disciplină inexistentă până la el: patristica străromână”, referire la volumul „Scriitori bisericeşti din epoca străromână” despre care a vorbit şi prof. univ. Gh. Bulgăr.
 Almanah Bisericesc, 1997, Sfânta Arhiepiscopie a Bucureştilor, pag. 261 - 272


Mânăstirea Ciolanu

Pãrintele prof. dr.
Ioan G. Coman

Biserica Sfântul Ilie - Rahova, Bucureşti

Mormânt

Patriahia Românã

Patriarhii Românei

© Arhimandrit Ion Ioasaf Popa - Biserica Ortodoxă Română